Este război total în IT. Compania Google a anunțat că a închis mai bine de 2500 de conturi de pe platforma YouTube, ca parte a unei anchete ce vizează „operaţiuni coordonate de influenţă legate de China”. Este cea mai puternică lovitură pe care Washingtonul o dă Beijingului de când cele două superputeri își dispută supremația globală.
Într-un buletin remis presei de specialitate de către Grupul de Analiză a Ameninţărilor din cadrul companiei Google se menționează faptul că au fost închise 186 de canale în luna aprilie, 1098 în mai şi 1312 în iunie.
„Aceste canale încărcau mai ales conţinut de tip spam, nepolitic, dar un subset mic afişa conţinut politic, în special în chineză, similar celor identificate într-un raport recent al Graphika, inclusiv conţinut referitor la reacţia SUA la Covid-19”, notează Google cu referire la motivele pentru care canalele respective au fost blocate.
Lotul din luna iunie a inclus şi „conţinut referitor la protestele pentru justiţie rasială în SUA. Această campanie a fost în concordanţă cu rezultate similare raportate de Twitter”, mai arată Google.
Gigantul american din industria IT a dezactivat şi alte zeci de canale de pe platforma YouTube, dedicată materialelor video, identificate în cadrul unei anchete a operaţiunilor de influenţă legate de Rusia şi Iran. Amploarea acestei măsuri a fost, însă, mult mai mică.
La fel ca Google, și Twitter a reacționat categoric. Cunoscuta platformă a eliminat în luna iunie 20.000 de conturi de bază legate de operaţiuni chineze de propagandă şi încă 150.000 de conturi „de amplificare” utilizate pentru promovarea conţinutului nucleului reţelei.
Acestea răspândeau conţinutul prin redifuzare (retweet) şi aprecieri (likes) şi se pare că serveau guvernului de la Beijing. Conţinutul includea informaţii despre manifestaţiile pentru democraţie din Hong Kong şi despre coronavirus.